Steaua - Gaz Metan 0-0. Cine se batea la retrogradare, ei sau noi?

Steaua a facut doar un 0-0 pe teren propriu cu Gaz Metan Medias si pare sa fi iesit definitiv din lupta pentru titlu.
Articol scris de Adrian Diaconescu Mar 27th, 2012

Dupa ce primele trei partide ale primaverii in Liga 1 ne-au dat iluzii, aducand noua puncte din noua posibile pentru Steaua, totul a fost irosit in 180 de minute negre. 180 de minute, disputate impotriva a doua echipe aflate in zona nisipurilor miscatoare, 180 de minute in care Steaua nu numai ca nu a marcat, dar nici nu a aratat in vreun moment ca ar fi superioara unor cluburi ce spera sa scape de matineu.

Spre deosebire de Targu-Mures, care s-a asezat pe doua linii in defensiva saptamana trecuta, dar a si indraznit sa atace, Mediasul lui Pustai a venit cu o lectie bine invatata. Aparare, aparare si iar aparare si dup-aia mai vedem noi si cu atacul. O lectie cu care ardelenii reusisera sa scape fara gol primit in ultimele trei dueluri directe cu ros-albastrii si o lectie care a functionat din nou la perfectie.

Cu un prim 11 improvizat, din cauza numeroaselor probleme de lot (unii zic cauzate de cantonamentul de la munte din iarna, dar noi nu vrem sa-l suparam pe ”coach”), Ilie Stan a parut ca-si joaca ultima carte la Steaua. L-a nesocotit pe patron de doua ori, l-a lasat pe Tatu pe banca si l-a trimis pe Chiriches fundas dreapta, dar a parut ca uita ca are nevoie de goluri pentru a castiga si a trimis un singur atacant pe teren din primul minut.

Raul Rusescu, e adevarat ajutat din spate de trio-ul Chipciu - Radut - Tanase, s-a zbatut din nou mult, dar s-a lovit de o defensiva indarjita si de un portar aflat in zi de gratie. Lazar si Markovic l-au prins pe Raul cel mic intr-un cleste nimicitor, iar putinele mingi care au trecut de ei au fost parate de Plesca.

Ocaziile au curs la poarta Mediasului, dar cumva meciul parea sa curga implacabil spre un 0-0. Parvulescu se accidenteaza si el dupa doar 38 de minute, prilej perfect pentru ca Iliesta sa incerce sa se acopere putin si sa-l trimita pe Tatu in teren. Brazilianul parca este chiar mai penibil decat de obicei si pare sa incurce tot ce fac bun Rusescu si Tanase in atac, asa ca de pe banca intra si ultimii ”jokeri” ai lui Ilie.

Din nefericire, atat Florin Costea, cat si Machado sunt departe de vremurile in care speriau defensive adverse doar dupa modul in care paseau pe iarba, asa ca niciunul dintre cei doi nu reuseste sa-i salveze pielea lui Stan. Ramane 0-0 pana la final, desi daca ar fi sa numaram ocaziile si semi-ocaziile Stelei din repriza secunda, ne-ar da un numar destul de aproape de punctele reusite de Medias in deplasare in acest campionat.

Fotbalul nu se joaca insa pe ocazii, ci pe goluri, iar adevarul este ca, la modul haotic si dezorganizat in care Steaua a atacat ieri, nu meritau ros-albastrii sa inscrie. Titlul se joaca inca, dupa pasii gresiti ai rivalilor, dar Steaua nu mai este in lupta, diferenta de opt puncte pana la liderul CFR fiind cu adevarat insurmontabila.

In ceea ce-l priveste pe Iliesta, acesta pare sa aiba orele, nu zilele, numarate la Steaua si singura problema pe care Gigi pare sa si-o puna in acest moment este ca nu prea mai are ce ”stelisti meseriasi” sa cheme sa antreneze echipa. Aiurea, Lacatus e liber de contract, Ilie Dumitrescu la fel, Mihai Stoichita inca se pastreaza pentru ”echipa care nu se refuza”, iar Edi Iordanescu asteapta doar o vorba.

Comenteaza acest articol!